Revin din nou asupra iubirii: “Te iubesc”… doua cuvinte care ar trebui sa inglobeze un sentiment complex si nemarginit. Un sentiment pe care ar trebui sa-l impartasim tuturor si sa-l raspandim pretutindeni. Insa iubirea, asa cum o intelegem noi oamenii este mult mai superficiala decat reprezinta aceasta in esenta. Iubirea adevarata, cea pura si neconditionata este infinita.
Iubirea, asa cum o percepem noi este insa conditionata de limitele noastre, de asteptarile noastre, de temerile noastre si nu in ultimul rand de dorintele noastre egoiste. Ajungem sa spunem ca iubim o persoana “daca este asa…”,”daca ar face asta…”, “daca ar arata astfel…”, “daca ar gandi intr-un anumit mod…” “daca ar avea un anumit caracter sau principii… ”, pe scurt, daca s-ar incadra in tiparul pe care il cautam si daca se ridica la standardele noastre. Este bine sa stii ceea ce-ti doresti de la viata si de la partener, insa nu e bine sa judeci oamenii dupa tiparele proprii. Sintagma “primesti ceea ce oferi” ar fi poate cea mai “corecta varianta”, insa daca nu ar exista persoane care sa daruiasca mai mult, care sa fie mai deschise si carora sa nu le fie frica sa exprime ceea ce simt in interior, poate atunci cei care sunt inchisi si tematori nu ar mai avea nici-o sansa de a vedea ca se pot schimba si ca pot avea incredere in aproapele lor.
Este foarte greu sa iti dai seama daca iubesti cu adevarat o persoana sau nu. Poate spui ca iubesti acea persoana exact asa cum este, cu defecte si calitati, o iubesti pentru ceea ce este, insa daca face greseli, daca iese din imaginea pe care ti-ai creat-o despre ea, atunci brusc te simti tradat, ranit, inselat si ai impresia ca persoana de langa tine s-a schimbat sau ca ea nu mai este ce parea a fi. Aici insa nu vorbim de greseli colosale, ci de cele marunte pe care tinem cu ardoare sa le aratam cu degetul. De asemenea aici o mare parte din vina o avem si noi pentru modalitatea de a interpreta lucrurile care in mare parte este gresita. Ne place sa facem pe victimele si sa ne invaluim viata intr-o mare drama.
De cele mai multe ori femeile sunt primele care spun “te iubesc” pentru ca sunt mult mai deschise in a-si impartasi sentimentele. Barbatilor le este probabil mult mai greu deoarece ei trebuie sa-si pastreze “imaginea” in societate dar si in relatie, de persoana dura, de neclintit si ferma, dar si faptul ca le este fric sa se deschida deoarece devin vulnerabili si sunt foarte usor de ranit. Din pacate datorita acestei refulari, barbatii nu stiu cum sa faca fata sentimentelor in general, mai ales sentimentelor pozitive. Binenteles acest lucru nu este batut in cuie, se poate intampla chiar opusul.
Se poate intampla insa si altceva. Putem ajunge sa spunem “te iubesc” din teama de a nu ramane singuri, de a nu fi parasiti, de a nu fi raniti. Acest lucru constituie o greaeala enorma, deoarece ajungem la un moment dat sa nu mai stim ce este iubirea, ne distorsionam perceptia asupra vietii dar si asupra capacitatii noastre de a oferi iubirea.
Increderea in sine este un factor foarte important in acest aspect. Atunci cand ai incredere totala in propria persoana, te cunosti cu adevarat, stii care iti sunt calitarile si limitarile, te accepti asa cum esti, esti contient de ceea ce poti oferi si nimic din ceea ce spun ceilalti nu te poate dobora sau nu-ti poate afecta parerea personala despre sine, atunci esti pregatit sa te deschizi, sa oferi iubire, fara a conta prea mult daca esti ranit. Acest stadiu, de a oferi iubire neconditionata este destul de greu de atins, insa el exista si il regasim sub denumirea de iubirea materna. Intr-o relatie de mama-copil ne putem da seama pana unde poate ajunge iubirea si cat este ea de infinita. Felul in care denumim si catalogam iubirea (dintre diferite persoane) este probabil un necesar distructiv pentru mintea noastra. In esenta, iubirea este aceeasi, doar la intensitati diferite. Nu putem spune ca ne iubim sotul diferit de copil, sau prietenul diferit de mama. Pe toti ii iubim la fel, insa la intensitati diferite.
Daca stam sa analizam insa situatiile in particular, vom vedea ca ceea ce am spus mai sus nu se aplica datorita conditionarii si egoismului personal, iar aici am o veste proasta, ceea ce simtim noi, nu este iubirea adevarata. Este egoismul propriului nostru egou, care isi doreste mereu tot mai multe pentru a se simti bine cu sinele. Credem ca suntem mai completi daca ne aducem in viata mai multe haine, locuinte, masini, prieteni, iubiti/iubite, insa adevarul este ca suntem singuri mereu, iar daca nu putem ajunge sa ne acceptam si sa ne iubim propria persoana nu putem spune ca ii iubim pe cei din jurul nostru.
Astfel, consider ca este foarte important sa stii ceea ce se afla in sufletul tau, sa te cunosti foarte bine si daca ai incredere totala esti liber sa fii deschis si sa faci si sa spui tot ceea ce doresti fara a-ti fi teama de ce este in jurul tau sau de ceea ce va veni spre tine.
Cu toatea acestea, nu este neaparat sa spui aceste 2 cuvinte pentru a arata cuiva ca-l iubesti. In definitiv, sunt doar niste cuvinte. Poti arata cuiva prin diferite modalitati, gesturi, lucruri marunte cat de mult inseamna pentru tine. Acestea adesea pot insemna mult mai mult. Conexiunea intre doua persoane este foarte mare, indiferent de distanta, varsta, religie sau orice lucruri pamantesti si standarde inventate de mintea umana. Adevarata iubire, cea pura si nemarginita creaza niste legaturi extrem de puternice care se resimt chiar si daca persoana nu iti mai este alaturi, iar cea mai mare dovada de iubire care poate exista este sacrificiul. Atunci cand o relatie se termina si poti elibera acea persoana si iti doresti ca ea sa fie fericita chiar daca nu va mai face asta alaturi de tine,fara a avea resentimente, atunci inseamna ca ai ajuns sa gusti o mica picatura din ce inseamna iubirea adevarata.
“You can search throughout the entire universe for someone who is more deserving of your love and affection than you are yourself, and that person is not to be found anywhere. You, yourself, as much as anybody in the entire universe, deserve your love and affection.” The Buddha