Petra Penciulescu Photography

2012-01-21T12:57:00.000+02:00

True love...

Revin din nou asupra iubirii: “Te iubesc”… doua cuvinte care ar trebui sa inglobeze un sentiment complex si nemarginit. Un sentiment pe care ar trebui sa-l impartasim tuturor si sa-l raspandim pretutindeni. Insa iubirea, asa cum o intelegem noi oamenii este mult mai superficiala decat reprezinta aceasta in esenta. Iubirea adevarata, cea pura si neconditionata este infinita.

Iubirea, asa cum o percepem noi este insa conditionata de limitele noastre, de asteptarile noastre, de temerile noastre si nu in ultimul rand de dorintele noastre egoiste. Ajungem sa spunem ca iubim o persoana “daca este asa…”,”daca ar face asta…”, “daca ar arata astfel…”, “daca ar gandi intr-un anumit mod…” “daca ar avea un anumit caracter sau principii… ”, pe scurt, daca s-ar incadra in tiparul pe care il cautam si daca se ridica la standardele noastre. Este bine sa stii ceea ce-ti doresti de la viata si de la partener, insa nu e bine sa judeci oamenii dupa tiparele proprii. Sintagma “primesti ceea ce oferi” ar fi poate cea mai “corecta varianta”, insa daca nu ar exista persoane care sa daruiasca mai mult, care sa fie mai deschise si carora sa nu le fie frica sa exprime ceea ce simt in interior, poate atunci cei care sunt inchisi si tematori nu ar mai avea nici-o sansa de a vedea ca se pot schimba si ca pot avea incredere in aproapele lor.

Este foarte greu sa iti dai seama daca iubesti cu adevarat o persoana sau nu. Poate spui ca iubesti acea persoana exact asa cum este, cu defecte si calitati, o iubesti pentru ceea ce este, insa daca face greseli, daca iese din imaginea pe care ti-ai creat-o despre ea, atunci brusc te simti tradat, ranit, inselat si ai impresia ca persoana de langa tine s-a schimbat sau ca ea nu mai este ce parea a fi. Aici insa nu vorbim de greseli colosale, ci de cele marunte pe care tinem cu ardoare sa le aratam cu degetul. De asemenea aici o mare parte din vina o avem si noi pentru modalitatea de a interpreta lucrurile care in mare parte este gresita. Ne place sa facem pe victimele si sa ne invaluim viata intr-o mare drama.

De cele mai multe ori femeile sunt primele care spun “te iubesc” pentru ca sunt mult mai deschise in a-si impartasi sentimentele. Barbatilor le este probabil mult mai greu deoarece ei trebuie sa-si pastreze “imaginea” in societate dar si in relatie, de persoana dura, de neclintit si ferma, dar si faptul ca le este fric sa se deschida deoarece devin vulnerabili si sunt foarte usor de ranit. Din pacate datorita acestei refulari, barbatii nu stiu cum sa faca fata sentimentelor in general, mai ales sentimentelor pozitive. Binenteles acest lucru nu este batut in cuie, se poate intampla chiar opusul.

Se poate intampla insa si altceva. Putem ajunge sa spunem “te iubesc” din teama de a nu ramane singuri, de a nu fi parasiti, de a nu fi raniti. Acest lucru constituie o greaeala enorma, deoarece ajungem la un moment dat sa nu mai stim ce este iubirea, ne distorsionam perceptia asupra vietii dar si asupra capacitatii noastre de a oferi iubirea.

Increderea in sine este un factor foarte important in acest aspect. Atunci cand ai incredere totala in propria persoana, te cunosti cu adevarat, stii care iti sunt calitarile si limitarile, te accepti asa cum esti, esti contient de ceea ce poti oferi si nimic din ceea ce spun ceilalti nu te poate dobora sau nu-ti poate afecta parerea personala despre sine, atunci esti pregatit sa te deschizi, sa oferi iubire, fara a conta prea mult daca esti ranit. Acest stadiu, de a oferi iubire neconditionata este destul de greu de atins, insa el exista si il regasim sub denumirea de iubirea materna. Intr-o relatie de mama-copil ne putem da seama pana unde poate ajunge iubirea si cat este ea de infinita. Felul in care denumim si catalogam iubirea (dintre diferite persoane) este probabil un necesar distructiv pentru mintea noastra. In esenta, iubirea este aceeasi, doar la intensitati diferite. Nu putem spune ca ne iubim sotul diferit de copil, sau prietenul diferit de mama. Pe toti ii iubim la fel, insa la intensitati diferite.

Daca stam sa analizam insa situatiile in particular, vom vedea ca ceea ce am spus mai sus nu se aplica datorita conditionarii si egoismului personal, iar aici am o veste proasta, ceea ce simtim noi, nu este iubirea adevarata. Este egoismul propriului nostru egou, care isi doreste mereu tot mai multe pentru a se simti bine cu sinele. Credem ca suntem mai completi daca ne aducem in viata mai multe haine, locuinte, masini, prieteni, iubiti/iubite, insa adevarul este ca suntem singuri mereu, iar daca nu putem ajunge sa ne acceptam si sa ne iubim propria persoana nu putem spune ca ii iubim pe cei din jurul nostru.

Astfel, consider ca este foarte important sa stii ceea ce se afla in sufletul tau, sa te cunosti foarte bine si daca ai incredere totala esti liber sa fii deschis si sa faci si sa spui tot ceea ce doresti fara a-ti fi teama de ce este in jurul tau sau de ceea ce va veni spre tine.

Cu toatea acestea, nu este neaparat sa spui aceste 2 cuvinte pentru a arata cuiva ca-l iubesti. In definitiv, sunt doar niste cuvinte. Poti arata cuiva prin diferite modalitati, gesturi, lucruri marunte cat de mult inseamna pentru tine. Acestea adesea pot insemna mult mai mult. Conexiunea intre doua persoane este foarte mare, indiferent de distanta, varsta, religie sau orice lucruri pamantesti si standarde inventate de mintea umana. Adevarata iubire, cea pura si nemarginita creaza niste legaturi extrem de puternice care se resimt chiar si daca persoana nu iti mai este alaturi, iar cea mai mare dovada de iubire care poate exista este sacrificiul. Atunci cand o relatie se termina si poti elibera acea persoana si iti doresti ca ea sa fie fericita chiar daca nu va mai face asta alaturi de tine,fara a avea resentimente, atunci inseamna ca ai ajuns sa gusti o mica picatura din ce inseamna iubirea adevarata.

“You can search throughout the entire universe for someone who is more deserving of your love and affection than you are yourself, and that person is not to be found anywhere. You, yourself, as much as anybody in the entire universe, deserve your love and affection.” The Buddha

2011-12-31T14:57:00.001+02:00

Nude Photography

La mulți ani! Anul nou să vă aducă multă sănătate, fericire, belșug în casă, pace și armonie în suflete! Să vi se îndeplinească toate dorințele și să aveți parte doar de reușite!

Iar pentru a întâmpina noul an cu o mai mare bucurie, a apărut noul număr al revistei Camera Obscură despre fotografia de nud.

http://cameraobscura.ro/camera-obscura-20/

2011-12-28T22:49:00.004+02:00

The Awakening

2011-12-27T13:50:00.000+02:00

Transfotografia

‎"Everything that has a begining has an ending. Make your peace with that and all will be well." The Buddha

2011-12-07T16:00:00.000+02:00

About love...

Iubirea, legătura dintre noi și divinitate, sentimentul suprem care ne unește cu tot ceea ce ne înconjoară, dar nu în ultimul rând cu noi înșine, cu adevărata noastră esență. Să fie oare această problemă universală o simplă atracție de natură fizică și chimică sau poate fi mai mult de-atât, un sentiment suprem, o stare de conștiință pură la care putem ajunge doar dacă renunțăm la dorință, atașament și acea falsă perfecțiune a iubirii condiționate de care avem parte cu toții?
De cele mai multe ori când căutăm parteneri dorim ca aceștia să se ridice la standardele noastre, să fie într-un anume fel dpdv al comportamentului sau al aspectului fizic. Considerăm că astfel ne vor putea face mai fericiți și că după numeroase relații vom putea găsi acea persoană pe care o vom putea domina și controla după voie, cu care vom putea sta apoi tot restul vieții din comoditate. A iubi pe cineva înseamă a iubi persoana în sine, pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ne imaginăm noi că ar putea fi. Iubirea nu este atunci când vrem să schimbăm total persoana, ci atunci când o acceptăm așa cum este, putând însă să îi dăm sfaturi din propria experiență sau să o îndrumăm pe o cale mai bună, dacă aceasta dorește să își schimbe anumite aspecte ale vieții care nu îi sunt benefice. Datorită atașamentului ne este foarte greu să ne obijnuim cu ideea că relația noastră a luat sfârșit și nu vom mai putea fi cu acea persoană. Acest lucru îl facem din egoism, deoarece ne este teamă de nou, de schimbare, de ceea ce ar putea urma, mai ales de singurătate. Dacă am iubi cu adevărat o persoană am elibera-o și am înțelege tot-odată că decizia pe care a luat-o de a intrerupe acea relație a fost spre binele ei, acesta fiind un act de curaj, pentru că a îndrăznit să își permită să nu se mai complacă în suferință.
Personal, aleg să cred că iubirea este starea noastră naturală de conștiință în care ar trebui să ne aflăm cu toții, însă nu ne putem permite acest lux, datorită traumelor înmagazinate în propria noastră conștiință și în subconștient. Să nu uităm însă că de cele mai multe ori egoul este acela care ne conduce. Avem foarte multe de pierdut când vine vorba despre mândria noastră, când suntem răniți și nu putem accepta sau recunoaște acest lucru. De cele mai multe ori bărbații preferă să țină în ei sentimentele pe care le au, în special atunci când li se provoacă suferință. Acest lucru este cel mai probabil un stereotip indus de către societate, că bărbatul este o persoană puternică care nu poate fi dărâmată. Consider că suntem cu toții oameni și avem dreptul de a ne exterioriza, fără a produce voit pe cât posibil suferință celor din jur.
Astfel, a-ți împărtăși sentimentele, a recunoaște că le ai, a putea plânge, a te putea deschide, nu sunt slăbiciuni și nu coboară bărbatul la un nivel inferior, ci sunt de fapt niște arme care fac diferența între om și animal, ele definesc omul puternic. Sinceritatea, recunoașterea propriilor greșeli, acceptarea lor și deschiderea către schimbare sunt esențialul de care avem nevoie în călătoria cunoașterii de sine.

"You come to love not by finding the perfect person, but by seeing an imperfect person perfectly." Sam Keen

2011-08-09T12:56:00.000+03:00

"Peace begins with a smile." Mother Teresa

A smile costs nothing but gives much. It enriches those who receive without making poorer those who give. It takes but a moment, but the memory of it sometimes lasts forever. None is so rich or mighty that he cannot get along without it and none is so poor that he cannot be made rich by it. Yet a smile cannot be bought, begged, borrowed, or stolen, for it is something that is of no value to anyone until it is given away. Some people are too tired to give you a smile. Give them one of yours, as none needs a smile so much as he who has no more to give.

Peacefulness is an inner sense of calm - it comes from becoming still - in order to reflect and meditate on our inner wisdom and receive answers. A peaceful heart is one that is free from worry and trouble. It's becoming quiet so we can look at things quietly so we can more clearly understand them and thus come up with creative solutions. It is learning to live in the present.

It takes a lot of work from the face to let out a smile, but just think what good smiling can bring to the most important muscle of the body... the heart.

2011-07-08T14:32:00.001+03:00

Lupta interioară!

"A lupta cu tine însuţi este cel mai greu război - a te învinge este cea mai frumoasă victorie." (citat din Friedrich von Logau)

"A fi tu însuţi, într-o lume care se străduieşte din răsputeri şi fără încetare să te transforme în altcineva, înseamnă să duci cea mai grea luptă pe care o poate duce o fiinţă umană şi să nu încetezi vreodată a lupta." (citat din E.E. Cummings)

2011-07-05T09:19:00.002+03:00

Viață și moarte, manifest! (Lucrare de licență )

“Eu nu semăn cu nimeni de pe această planetă, sunt unicată, așa cum fiecare din noi este.”

Deși noi avem extrem de multe lucruri în comun, ca rasă umană, suntem unici și diferiți din multe puncte de vedere. Aici nu ma refer doar la aspectul fizic, dar și la cel spiritual, mental și emoțional. Suntem atât de absorbiți de propria persoană, de egoul nostru și de părerile celorlalți despre noi încât ne dorim ca în viața noastră să apară lucruri de care nici nu avem nevoie și care ne vor face fericiți doar pe moment.

Cunoașterea de sine, singurul process real prin care omul poate ajunge la desăvârșire, nu poate fi decât acela prin care își descoperă propriul universe interior. Oricâtă energie ar consuma omul în cercetarea lumii exterioare, nu va descoperi niciodată acel secret sau elixir care să îl conducă la transformarea într-o ființă completă, împăcată, desăvârșită. Singura metodă viabilă rămâne cercetarea propriului interior, acolo unde se află răspunsurile la toate întrebările lui, unde se află atât cauza supremă cât și soluția la problemele pe care le are. Astfel, pentru cei care doresc cu adevărat dezvoltarea spirituală, calea este aceeași: cercetarea și descoperirea universului lăuntric. Pentru a realize aceasta, condiția de bază este sinceritatea cu tine însuți, sau măcar dorința de a fi sincer cu tine.

Căutarea de sine m-a motivat în primul rând să aștern aceste gânduri și să cercetez din punct de vedere vizual prin fotografie o transpunere a eului interior, a egoului, a personalităților multiple, a măștilor pe care le purtăm mereu în situații diferite, procesul de frământare și chin interior, desoperirea demonilor interiori, trezirea la realitate, de conștientizare și în final de acceptare, de triunf, de iluminare.

Trăim într-o lume cumplit de săracă din punct de vedere spiritual, deși avem toate instrumentele necesare. Suntem supuși stresului, banilor și bolii, nemaiavând timp pentru ceea ce contează cu adevărat, pentru viața noastră. Ne lăsăm conduși de lucrurile exterioare, ne pierdem identitatea, și până la urmă chiar sufletul. Așteptăm mereu ajutor venit din exterior, un imbold, o mână de ajutor, un sfat, iar deseori dacă nu îl primim, ne lăsăm purtați de viață, manipulați și controlați de cei din jurul nostru, în speranța intergrării. Credem că avem nevoie să fim salvați, dar salvarea se află în mâinile proprii. Noi înșine suntem poarta care duce dincolo de limitele percepției fizice. Singurul lucru pe care trebuie să îl facem este să găsim curajul necesar pentru a păși pragul propriei porți.

Consider că pentru a putea fi tu însuți într-o asemenea lume, să stai cu bratele deschise și să spui, “Acesta sunt eu!”, fără a avea nici cea mai mică remușcare sau urmă de teamă că vei fi respins, necesită extrem de mult curaj, voință, încredere în sine și conștientizare că este cea mai simplă și sănătoasă modalitate de a-ți trăi viața.

Corpul nostru este un templu care ne adăpostește sufletul. Orice se întâmplă cu lucrurile din această lume, este resimțit de corpurile noastre. Cel mai mare lucru pe care putem să-l facem pentru noi și pentru ceilalți este să fim în armonie. Cheia către uniunea noastră este în capacitatea pe care o avem de a transforma lumea în care trăim. Dar pentru aceasta trebuie în primul rând să ne acceptăm așa cum suntem pe noi și ceea ce este în jurul nistru.

Trebuie să fim fericiți deoarece în present, suntem dotați cu un spațiu interior nesfârșit, ceea ce înseamnă un pas important către găsirea fericirii. Aceasta se întâmplă dacă reușești să te eliberezi de rănile trecutului și de grijile viitorului.

Prin lucrările mele aș dori să se perceapă acest mesaj. Este vremea schimbării, este nevoie de o transformare în noi înșine, este vremea să ne cunoaștem, să ne eliberăm de proprii demoni care ne-au condus destui ani. Să rupem lanțurile, să fim cu adevărat liberi pentru că merităm asta din plin.

Aceste lucrări reprezintă un proces de schimbare, transformarea supremă, de la personalitățile multiple, la măștile pe care le afisăm în diferite situații, la demonii interiori care ne macină și ne controlează, momentul în care ne trezim și realizăm că totul este o iluzie, ruperea lanțurilor și descătușarea, iar în final, eliberarea de sub sclavia propriului egou, iluminarea. Din punct de vedere ethnic, aceste lucrari sunt realizate prin fotografiere directă, alb-negru cu post procesare computerizată. Nudurile pe care le-am folosit reprezintă frumusețea și gingășia, viața în contrast cu moartea, cu urâtul, ce este reprezentat de craniile de animale.

Purtăm în continuu măști pentru a ne ascunde adevărata esență, nu pentru că ne-ar fi rușine de ceea ce suntem, ci de frică. Dorim din răsputeri să fim acceptați de cei din jurul nostru într-un anumit anturaj încât suntem dispuși să facem orice pentru a ne schimba. Însă, de cele mai multe ori acea schimbare nu ne este benefică pentru că o facem pentru alții și nu pentru noi înșine. De fapt, nu ajungem niciodată să ne cunoaștem cu adevărat până nu ne trezim.

“Transformându-ne pe noi, se transformă și ceea ce este în jurul nostru, influența simțindu-se la nivel de întreg.”

2011-07-04T23:32:00.003+03:00

Un fel de Artist Statement

Aspirația mea aș putea spune că este aceea de a capta momentele unice și perfecte în consistența lor, să surprind ceea ce nu poate fi văzut cu ochiul liber, dacă se acordă o atenție specială și o percepție cât mai deschisă spre a descoperi lucri mereu noi. Nu aș putea spune că mă fascinează fotografia comercială, aș spune mai degrabă că este necesară pentru îndeplinirea anumitor cerințe ale existenței noastre pe aceasta planetă, substituirea unui loc de muncă pentru a avea din ce trăi. Ca și artist, am să vorbesc despre ceea ce mă leagă de artă, de ceea ce fac, de ceea ce mă conectează spre această profesie. Sensibilitatea este una din calitățile pe care mi-ar plăcea mereu să le pot întipări în lucrările mele.

Îmi place să observ momente speciale, unice, cum fiecare picătură de lumină atinge natura. Momente speciale, care necesită o finețe sau o sensibilitate mai mare pentru a putea fi observate, percepute. Fotograful trebuie să fie deschis, să nu-i fie teamă de ceea ce poate descoperi. E ca și cum, într-o mare de zgomot, el caută liniștea, el o observă, indiferent cât zumzet este în jurul său. Îmi place frumusețea, acea frumusețe naturală, pură, specială, care nu este murdărită de societate, de prejudecăți, care se află aici, dar nu este observată. Deși ne putem bucura de aceste lucruri și cu ochii liberi, sau cu sufletul, am simțit nevoia de captare, de imortalizare a momentelor unice, pentru a arăta și altora, ce am observat, și am simțit în momentul în care am văzut și am trăit acele momente. Este ca o arhivă a stărilor mele interioare, o arhivă a evoluției mele, pe de o parte spirituale dar și tehnice, ce îndeplinește nevoia de a mă cunoaște pe mine însumi și de a mă face cunoscută prin munca mea.

Cel mai mult, îmi place faptul că, am libertate în a lucra, ca și tehnică, tematică, pot să-mi imprim personalitatea, să modelelz lucrarea, să o creez așa cum dorește sufletul meu. Mereu și mereu descopăr câte ceva nou, niciodată nu este la fel, intervine mult mai greu pasivitatea și plictiseala sau rutina. Mereu lucrez cu oameni diferiți, unici , simpli, complecși, cu natura, a cărei splendoare este întotdeauna nemărginit.

Este o modalitate foarte bună de a te exprima, are nenumărate perspective, poate fi interpretată de fiecare individ în parte, poate transmite sentimente, emoții, mesaje.

Nu aș putea spune că am un stil propriu, dar aș putea afirma faptul că am perioade de timp în care lucrez cu stiluri foarte diferite. Inspirația este un lucru extrem de important. Momentul creației trebuie să aibă un ritual propriu și personal, să fie asemeni unei contemplări în fața divinului, în care să ne lăsăm purtați de razele de lumină care aduc cu ele sensibilitatea și excelența supremă.

Explorez teme precum nudul, deoarece sunt fascinată de multitudinea de posibilități de a crea întregi universuri, poate chiar și galaxii în care zburdă ninfe și elfi încununați cu măiestria naturii.

Lucrările prezente aici fac parte din lucrarea mea de licență, dar sunt și proiecte personale în mare parte. Stilul pe care îl prezint aici este acela de fotografie alb-negru cu intervenții asupra atmosferei, deoarece doresc să surprind momente și stări diferite. Starea acvatica, fluidizarea ne duce cu gândul la spirit, la suflet, la ușurința cu care ne putem strecura din viață în viață, dar și la complexul de energii care ne unește cu cosmosul. Texturile pe care le-am folosit sunt încercări de a manifesta o lume care este diferită de cea în care ne unduim zilnic, sunt o chemare a unor amintiri și memorii antice și de demult, care înmuguresc pe zi ce trece și dau naștere unor nebuloase infinite.

Atunci când persoanele îmi văd lucrările mi-ar plăcea să simtă ce am simțit și eu în momentul în care am creat acele imagini, în momentul în care am fost în acel loc, timp și spațiu, să simtă măcar o picătură de liniște, sau o emoție legată de acea imagine fotografică, depinzând de ceea ce aceasta reprezintă. În rest, prefer ca imaginile să vorbească de la sine.